ațipit la visul rupt din rai.
Iarba mi-a mângâiat fața cu frică
iar oamenii au venit să mă învie.

Bucurie celor ce ies din vise!
strigam înfășat de umbrele lor
în iarba strivită de trudă.

Bucurie celor ce ies din vise!
repetau în cor liturgic de umbre,
de parcă deveneau îngerii muncii.

Albit acum de grijile umbrelor
mă chiorăsc încă la raiul visat,
care nu s-a rupt niciodată.

- Bucurie celor ce ies din vise -
șoptesc către trecătorii berbanți,
să le stric larma superficială de cafenea.

- Năpastă celor ce ies din vise -
susură glasurile lor înșelătoare
ca moda acestui timp ațipit.