Îți mai aduci aminte, nemurire,
de nopțile prelungi, cu iz de cucuruz,
de cetina dalbă, zvâcnind a răzvrătire;
plâng când te iert, și râd când te auz.

Sunt anii secole, secunde și milenii,
noroaiele cu gust de sânge, soc și lut,
adulmecând miros de stinse mirodenii,
răget de murg, nefătat și mut.

La nunta mea, pragmatic, somnul vieții,
strună-ntre cer și ceasul răstignit,
bocet păgân, la rugul dimineții,
ruga luminii, ciob de-asfințit.

Rămân stare de veghe, sumbră, arsă,
balet macabru timpului trecut,
felie stingheră la singura masă,
rană între, ce-am pierdut, ce-am vrut.