poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-12-05 | |
Sper să mă ascund într-o mare albastră
Nu neagră Căci pielea mea este solz de apă blues și îndepărtată de țară Marea albastră sălbatică Ni se lasă în valuri, ca să îți caute tălpile și pășirea, pe ea; Unde te duci, când o să vii, unde te-ai ascuns O să îți dau cheia Trage tu fermoarul, dincolo de banchiză unde se întinde acum lacătul, geamantanul Femeia cea albă, Cu rochie albă, O țară magică, cu oameni pitici, toți albi, numai noi doi suntem înalți și albaștri În scoică ne-am ascunde tot numele, doar marea ni-l cântă Lampioanele de afară sunt reci A venit iarna, și eu le încălzesc cu mâinile mele amândouă. Este noapte, Este neagră, Pe un petec de pământ, cu îndestulare, să încălzim noaptea ca pe o plapumă Unde am rămas singură de orice om, orice alt om care nu îmi seamănă Ce să faci pe afară? Este noapte și-apoi alb, pe undeva niște oameni scunzi și toți albi care ne caută Ne strigă din mult vasta îndepărtare Cu vicii pițigăiate și reale, sălbatice, cred că au trupurile goale Cu frunze uscate la sex Și noi tăcem, prin morminte de viață, Suntem visători, Ne mâncăm, pe pâine, ultimele clipe de libertate, de parcă Am fi fost niște Robinson Crusoe, dar numai că ne-am pierdut capetele Dacă am dat cu capul exact de câinele nostru. Sunt prea mulți oameni ca noi Să fugim, Unde iubirea ne ține pe brațe și ne laudă trupul fără defect Ne iubesc mereu toate merele verzi, că suntem cu trupurile albastre, tip Avatar Se roagă la noi Părăsirea copacilor și a pădurilor dese, până la mare, dar noi suntem mici Scunzi pe o insulă, cu oameni albi, născuți, nu făcuți Ce rochii albe, ce oase... Coșurile dau pe dinafară cu mere, nu cu zăpadă Îți aduci aminte în trecut îți adusesem un paner uriaș plin cu zăpadă Să te speli pe picioare, pe trupul dezbrăcat să te speli, Ce rochie are, ce oase... Sunt unii Care nu ne seamănă și care tocmai de aceasta ne vor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate