Sunt născut în dolia casei
Cu viermi în urechi.

Auzul lor îmi este
Frământarea cu care
Îmi cresc dimensiuni
În care sunetul devine
Sieși îndestulare
Și interior nou.

Îmi scarpin cu gheara din spate
Încheietura urechii din care
Împing adânc și desfac
Viermuitele umbre
De aripi solare.

Cu viermii adunați
Din stârvul de pe dolie,
Agățați în nada undiței,
Am prins peștii pe care
I-am împletit canava
În golul din soare.

Îmi simt urechile pline
Ca aripi de zbor și ca vise
De trăiri netrăite și risipite
Din imagini nemaiîntâlnite
Cu inovatoare nesfârșiri
De pretutindeni ivite.

Viermi care îmi mor
Când pătrund în urechi
Din zgomote care în adânc
Se risipesc ca un interior.

Unda lor este marele vierme
Care mă roade în ascultare
Revărsat val din zbor.

Iar urechea, un ochi orb,
Care-a uitat cum se privește
Și cum viermuiesc în el culorile
Ascunzându-se asemenea reflecțiilor
În unghiuri întinse din lumina veche.