poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-11-14 | |
Sub stele sunt numai o fată obișnuită
Risc să mă pierd pe lângă băncile unde îndrăgostiții stau numai cinci minute Ei au brațe și eu am brațe și atunci ce diferență să existe Între oameni Dacă bluza mea are mânecile mai scurte, degetele până la el Nu or să ajungă Câteodată am impresia că nu sunt construită după un metru clasic Măsurile mele sunt pierdute exact după brazii de la Crăciun În maschez ceaiul Apoi mă uit la tata și știu că sunt el Doar că sunt femeie Și te las în ploaie, dacă ești numai un os de-al meu Poate o să mă întoc la tine, iubitule, mai târziu La fel cum din mormânt femeia se întoarce pe partea dreaptă Și nu știe cât a dormit sau de ce Dumnezeu trece prin ploaie cu pielea udă Sau poate nu am iubit și nu am plâns Ieșisem și eu prin ploaie, nu ningea încă, și dacă am întorc umbrela în jos, Ea se rupea de plânsetul meu cu care o acoperisem În ani Ascunsă undeva pe mormânt, ghicindu-mi străbunicii încă o dată după oase Ce folos, în lume sunt tot felul de oameni ca niște onomatopee Poate oamenii se aseamănă și atunci ce folos că văd niște diferențe Părelnice Pe undeva unii țipă și aruncă cu mine cu bomboane Rupte din pom, de pe papiote și de lângă globurile roșii Iubește, dorește, strigă, Cu toate bomboanele roșii, albastre și galbene Mi se pare că au venit din nou Sărbătorile Osul meu drag, plouă pe mine dar nu o să vin după tine. Mi-e mormântul închis și la capătul lui e un înger Ca un fel de înger sunt îngerii Te iubesc adusă aici și apoi speriată de aurul ce a curs de pe clopotniță Prea topit... Și dacă nu mănânc apa sau dacă nu beau alimentele Aceasta înseamnă că am fost vie, dacă am iubit. Lasă ploaia să intre în casă Seamănă cu o domnișoară care aruncă apă pe mine Ca să mă trezească. Pentru că dacă te-am iubit, eu numai am dormit prea mult Și acum mă trezesc... Ți-am păstrat o cămașă mi se pare că, în ea, îmi revin Și ploaia mă spală pe păr ca o mamă cu un lighean nou în mână Aruncați bomboanele pentru că vreau să mă reîndrăgostesc și să mă trezesc Văd că totul plânge și îmi ronțăie carnea, un șoricel Și atunci ce rost, mă întoc în mine numai pe partea stângă, din nou. Mă trezesc. Și cât te iubesc...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate