Sub stele sunt numai o fată obișnuită
Risc să mă pierd pe lângă băncile unde îndrăgostiții stau numai cinci minute
Ei au brațe și eu am brațe și atunci ce diferență să existe
Între oameni
Dacă bluza mea are mânecile mai scurte, degetele până la el
Nu or să ajungă
Câteodată am impresia că nu sunt construită după un metru clasic
Măsurile mele sunt pierdute exact după brazii de la Crăciun
În maschez ceaiul
Apoi mă uit la tata și știu că sunt el
Doar că sunt femeie
Și te las în ploaie, dacă ești numai un os de-al meu
Poate o să mă întoc la tine, iubitule, mai târziu
La fel cum din mormânt femeia se întoarce pe partea dreaptă
Și nu știe cât a dormit sau de ce Dumnezeu trece prin ploaie cu pielea udă
Sau poate nu am iubit și nu am plâns
Ieșisem și eu prin ploaie, nu ningea încă, și dacă am întorc umbrela în jos,
Ea se rupea de plânsetul meu cu care o acoperisem
În ani
Ascunsă undeva pe mormânt, ghicindu-mi străbunicii încă o dată după oase
Ce folos, în lume sunt tot felul de oameni ca niște onomatopee
Poate oamenii se aseamănă și atunci ce folos că văd niște diferențe
Părelnice
Pe undeva unii țipă și aruncă cu mine cu bomboane
Rupte din pom, de pe papiote și de lângă globurile roșii
Iubește, dorește, strigă,
Cu toate bomboanele roșii, albastre și galbene
Mi se pare că au venit din nou Sărbătorile
Osul meu drag, plouă pe mine dar nu o să vin după tine.

Mi-e mormântul închis și la capătul lui e un înger
Ca un fel de înger sunt îngerii
Te iubesc adusă aici și apoi speriată de aurul ce a curs de pe clopotniță
Prea topit...
Și dacă nu mănânc apa sau dacă nu beau alimentele
Aceasta înseamnă că am fost vie, dacă am iubit.
Lasă ploaia să intre în casă
Seamănă cu o domnișoară care aruncă apă pe mine
Ca să mă trezească.

Pentru că dacă te-am iubit, eu numai am dormit prea mult
Și acum mă trezesc...
Ți-am păstrat o cămașă mi se pare că, în ea, îmi revin
Și ploaia mă spală pe păr ca o mamă cu un lighean nou în mână
Aruncați bomboanele pentru că vreau să mă reîndrăgostesc și să mă trezesc
Văd că totul plânge și îmi ronțăie carnea, un șoricel
Și atunci ce rost, mă întoc în mine numai pe partea stângă, din nou. Mă trezesc.

Și cât te iubesc...