slăvesc cerul, pe Soare îl ador,
șuvițe de raze împletesc în păr,
doină înfirip din lacrimi de dor,
inima să îmi aline cât am să trăiesc.

arhitectura cuvântului cu pereți de lumină,
îmi spune că spiritul meu este la adăpost,
învăț pe de rost lecția nemuririi,
nu-mi pasă că această viață e aproape de amurg.

preschimb în poezie nopțile nedormite,
feeria de stele cu străluciri spectrale,
un viitor plăcut, frumos îmi promite,
monotonia s-o alunge cu daruri ancestrale.


dragostea de poezie cu reflexe fine,
mă duce prin lume, mă duce la tine.