Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,

Se agață de nodul gâtului,

Urcă și coboară sublim,

Ca o felină răsfățată,

Pe treptele sufletului blând,

Pieptănându-ți amintirile

Frumos sculptate, undeva

În adâncimea irisurilor.



Atunci, ecoul trecutului,

Își desface aripile mari

Stropite în mii de culori

Și gusturi gingașe, ce vin

Să tămăduiască mintea,

Sau alte ori pline de umbre

Care te urmăresc fugar

Otrăvindu-ți trupul istovit

Cu veninul greșelilor lașe.



Și doar curgerea timpului,

Printre moleculele reci

Ale unui prezent efemer

Îți mișcă timid pleoapele

Ca într-un tangou sentimental,

Până când, într-un final

Muzica se oprește dramatic

Când sobru, universul trage

Pentru ultima dată, cortina.