Tata a murit.
Și eu sunt tată.

Nu îmi pot imagina
Ce vor fi aceia care
Nu au avut copii!

Probabil nemuritorii!

Ceea ce îmi amintesc,
De când doamna frizeriță
Își trecea mâna prin părul meu
Și întreba forfecând: „E bine așa?”,
Este părul tatălui meu cărunt.

Atunci totul devenea interesant.

Priveam în oglindă cum îmi tăia
De pe creștet frizerița părul
Și gândeam că privirea
Îmi este de vină.

Fiindcă, ceea ce priveam,
Era cineva care fără părul
Tatălui meu nu mai eram eu!

Ci amintirea lui pe care
Oglinda dinaintea mea
Ca pe icoana zeului
Mie mi-o reflecta.