La ferestre Soarele își trăgea jaluzelele
Spre a nu fi cuprins de lumina
Ce îl inunda din interior.

Numai că, de jur împrejur,
Peste pereți ferestrele îi erau
Cărămizi desenate din lumini
Împrăștiate în rădăcini
De umbre din nori.

Din sine nu își putea privi
În afară îndepărtarea, ci doar
Risipirea razelor din care
Își redesena zarea.

Numai din afară,
Din întunericul adâncului,
Se putea cineva imagina privindu-se
La ferestrele zăbrelite de pe pereții
Învolburatei sale imagini de stea.

Căci altfel nu aș putea înțelege
De ce ar mai coborî jaluzele
Pentru a se feri de lumina
Interioară din inima sa!