Nu mai știu să zbor!

Însă mai dau din aripi ca și cum aș ciupi
Corzile harpei
Ori pe cele ale chitarei,
Și ale viorii
Și ale altor astfel de întinse
Corzi ce vibrează înspre exterior.

Ca și cum îmi smulg
Adânc adâncul inimii inimilor
Dintr-un azi
Într-un alt mine de mâine uitat.

Și în care îmi arunc
Mâinile aiurea
Spre a deveni
Ceea ce sunt întâmplător.

Aici mi se risipește retina
Din petalele buchetului de flori
Pe care l-ai pus lângă icoană
Ca pe un gând interior.

În punctul ei îmbumbiat,
Pe grimasa zâmbetului tău,
Îmi stă, ca braț articulat
Aripii tale întinse
Împletit ca înalt,
Golul din zbor.