arată-mi-o pe a ta și eu o să-ți vorbesc despre a mea cu eleganță gnostică:

se spune că există un dumnezeu al bețivilor, știu, mergi opt kilometri

pe bicicletă și ții drumul drept când alții, ca trestia, sunt secerați la

tendoane și se prăbușesc pietá pe marginea drumului, carnagiu

pe autobahn, am și eu o întrebare: merge și cu șpriț sau numai

de regiune superior, cules când soarele îmi proiectează drept umbră

toți bunii de stirpe masculină încolonați la aiud, gherla, târgșor

sau pitești? o fi dumnezeu somelier, ăsta ar fi un experiment unic

... eu cred că merge și dacă dai dovadă de puțină bunăvoință,

murdărești paharul și atât, ștefănescu a crăpat tocmai pentru

că păcălea al treilea set de table; el nu bea niciodată, legenda spune că

la final până și prostata l-ar fi trădat, e-adevărat

când încep să te lase, te lasă toate, dar nu și pe bețivi.

toată viața mea am făcut numai lucruri neimportante, roțile

dințate au început să calce pe lângă, simt eu că mi-a mai rămas

timpatât cât să asanez, sau dacă nu îmi iese, să eradichez tramvaiul 41 și

să inaugurez prima ediție a târgului de bețivi - în aparență esența

misandriei - în realitate cronicarii ar putea titra, dacă nu îmi asigur

până atunci copyrightul, AM VĂZUT ȘI FEMEI FERICITE..

există un dumnezeu al bețivilor, mai mult chiar nu vreau

să știu, sper doar să cânte la acordeon, să poarte maieu alb

de rețea și să fie ungur. sau țigan. sau țigan-ungur. dumnezeul bețivilor.

nimeni nu a fost vreodată în stare să îl citească pe cioran beat

fiind, străduindu-se să raționalizeze ultima damigeană,

nu ultimul contrabas, nu ultima femeie clepsidră. ultima damigeană.

există un dumnezeu al bețivilor și mai sper să fie nemilos și patriot.