Ochii mei albaștri s-au dezghețat privind munții golași
Izvoarele calde care au lăsat dâre de zăpadă topită și de ierburi
Priveam în zare cu mâna căuș nu se iviseră focile iar înghețații nu ieșiseră din colibe
Era frig, mâncasem numai carne înghețată și dragoste
De deasupra strălucea soarele cu miros de margarete și cu igluurile rătăcite
”Să te dai, pe gheață, mamă...” Striga cineva, pentru că marea era, din nou, înghețată
Primii cincisprezece metri, ceea ce era un record.
Veniseră să înregistreze revenirea balenelor, când pe afară se regăseau ghiocei
Se mai încălzise
Dar eu nu mai credeam de mult timp care trecuse cam de 100 de ani
Că pot fi iubită...


Mă iubești?
Te iubesc.
Se ascultau melodii și lacrimi pe vechile radiouri rusești
Se spunea că în două săptămâni se va sfârși ziua
Dar eu nu îi credeam, era o primăvară verde, lucioasă și lucrătoare,
Cum sunt gândacii de vie, când îi prinzi în batistă.