n-ai vrea să mă vezi cu pătura pe mine la romană, ai zis tu
mă întreb ce ai face atunci, m-ai privi și ai pleca mai departe
ai întoarce privirea, mi-ai da un leu sau m-ai invita la o cafea
cum iubești un prinț, iubești și un cerșetor
iubirea nu se schimbă niciodată, părerea mea

sunt același om, cu aceeași minte și același suflet
încrezător în iubire, dornic de iubire
mi-aș fi dorit să car în spate un bolovan ca sisif și acesta să fie iubirea
numai că bolovanul meu e durerea

ți-am zis la un moment dat că pot scoate apă din piatră seacă
dar trebuie și piatra să vrea să plîngă
trebuie și piatra să vrea să se lase mîngîiată apoi sfărîmată în pumnul meu
pentru că odată cu asta îi zdrobesc durerea de a fi piatră
și o învăț iubirea, o pun pe inima mea să ducă durerea sa de piatră în spate

eu nu iubesc singurătatea dar pot sta la masă cu ea
ca doi dușmani care mănîncă doar cu o mînă și beau cu o mînă
în timp ce mîna cealaltă o țin pe cuțit
și cum apare o femeie frumoasă ca tine îi înfig cuțitul în mînă
să nu mă mai poate atinge

știu că sunt autodistructiv dar cred atît de mult în iubire
încît nu contează dacă fac dragoste pe pămînt sau în pat
știu că iubesc asemenea unui cîine vagabond care își caută stăpînul,
motivația, dar cîinele vagabond își caută și iubirea
pentru că la fel ca mine, crede în ea

știu că și tu cauți iubire și îți dorești atît de multă iubire
încît să fie interminabilă ca a unor îndrăgostiți care se privesc într-o fotografie
dar noi încă n-avem o astfel de fotografie, nici fericirea lor
dar mai știu că la un moment dat putem face una
din care să ne privească nepoții nepoților noștri, să spună – ce mult s-au iubit

te gîndești probabil că am iubit și pe altele, e adevărat, dar fiecare dintre ele
mi-a cerut ceva în schimbul iubirii lor și eu cred în dragostea necondiționată
eu cred, cum spunea poetul, că stelele ne vor fi cununa, că putem
să ne spălăm în apă de izvor, dar poate că visez prea departe
putem măcar să ne sărutăm mîinile bătucite de muncă și să mirosim pîine caldă

da, draga mea, sunt un om care nu ține atît de mult la viața lui, dar țin la a ta
nu știu ce s-ar putea întîmpla cu mine în lipsa ta, nu vreau să te sperii
nu vreau să te mai aud plîngînd, poate doar o singă dată, știi tu cînd
poate sunt singurul bărbat de pe pămînt care mai iubește fantome
singurul gata să coboare în infern pentru iubire

cred atît de tare în iubire încît n-am să las viața să-mi fure demnitatea
dar fără iubire sunt gol, zidul prin care vorbeam să năruiește peste inima mea și
nu știu cîte pietre poate să urce pe buza prăpastiei acum că a căzut cortina
iată-mă gol, pe dinăuntru și pe dinafară, gol ca o sticlă prin care
se vede la fel și răsăritul și apusul, sunt totuna

fără iubire sunt fără identitate, ca un boschetar, acum că am una nu știi ce să faci
dar te mai întreb o dată, m-ai mai iubi dacă m-ai vedea sub o pătură la romană?