o să te bag cu capul în cuptor pînă simți poezia ca moartea
și apoi o să facem dragoste
o să te las să mă pictezi pe tot trupul folosind cremele tale de prăjituri
și o să te pun să mă lingi pînă mă înghiți cu totul pînă la diabet
sau pînă îmi vomiți sufletul

cu ce e mai bună dragostea unui chirurg dacă nu-și pictează iubita
cu bisturiul, a unui avocat dacă nu o salvează de scaunul electric
cu ce diferă dragostea unui strungar fără trei degete pierdute
cînd îi picta chipul pe un șurub
fără pasiune nu e iubire și pentru mine asta înseamnă să simți

să simți cu adevărat, ca esenin, să-ți scrii poemul de adio cu propriul sînge
să te doară dragostea ca pe celan, să îmbraci paltonul plin cu pietre
ca apa să te țină în brațele ei, în iubirea ei
sau poate mai bine să ne sufocăm într-un sărut
să ne învelim capetele în leucoplast și să lăsăm legiștii să descopere
cîtă iubire e în noi, cum am respirat unul din celălalt pînă la moarte

să facem dragoste ca șamanii, fără să ne atingem, fără să simțim viața
teroarea ei, fără să avem parte de descentrare, să iubim cum creștinii
fără să trecem unul prin altul ca niște cuțite, ce iubire e atît de cuminte
ce iubire e asta în care ne vom plictisi unul de celălalt în trei ani

mai bine ne aruncăm împreună de pe everest și facem dragoste
pînă pe fundul mării, să spunem și noi ca maiakovski
pentru a scrie un poem bun și pentru o dragoste adevărată
trebuie să murim măcar o dată.