mă simt în centrul orizontului iconic
și mă răsfăț cu mângâierile solare,
admit că Unu poate fi ironic,
când Doi este îndrăgostit de-o floare.

regret că lumea se confruntă cu chin,
că are calea fericirilor blocată,
dar eu mă rog la cer și mă închin,
să verse peste ea iertarea fermecată.

o ploaie a iertărilor acum să cadă,
peste lumea rătăcită printre ispite,
mirajul vieții oamenii să-l vadă,
să nu aibă regrete și valori risipite.

curg rugăciuni din mine în cascadă,
gândurile pure cu lumini sunt contopite.