pot să privesc tabla și piesele de joc
să le mut dacă vreau
dar aleg să ies la plimbare
unde ploaia se plimbă și ea
închid ochii și-mi imaginez drumul până la un punct
pe nevăzute îmi pare doar o întâmplare
întâlnirea cu stropii
altfel
cred că este o alegere
cineva ia apa din matca ei
o face nor
apoi o împrăștie

deodată
îmi dau seama că aşa este
asemănarea omului cu Dumnezeu
e singurătatea

toate gândurile așternute pe hârtie mi le-am oferit
mie
ca să am cu cine vorbi
despre cum înțeleg sau cum primesc ceilalți
am doar o ușoară tresărire
ca și când aş primi o mângâiere din greșeală
știi
ca atunci când un copil te ia de mână
crezând că eşti al lui
dar apoi se retrage
cu acea privire plină de uimire
atât durează ceea ce oferă ceilalţi

deschid ochii și aștept următoarea mutare
aceasta-i ne-asemănarea...