am aprins lumânări parfumate,
la altarul din sufletul trist
și m-am rugat cu brațele încrucișate,
să amuțească războiul anarhist.

azi caii albi ai destinului meu,
cu coamă de mătase și copite de vânt,
în valea amăgirilor gonesc mereu,
nechezatul lor e un fel de cuvânt.

ce joc nedrept, îmbrățișez iluzii,
legile cerului îmi par complicate,
dar cu magia stelelor reglez confuzii,
visuri și sentimente alambicate.

timpul gonește printre sinistre furtuni,
prin lumea bizară ticsită cu nebuni.