și nu vei înțelege că în urma mea nu mai sunt pași
ci cratere cu trăsăturile tale.
zbor cu tot plumbul lumii de gît
îmi dă sîngele pe sub unghii
și mor de necaz că nu te-am mîngîiat
să te pun înapoi pe mine acum.

are universul infinitul lui, eu îl am pe al meu
care e doar o buclă împrejurul gîtului
făcută din părul tău
gravitația mea e dragostea ta
și miroase ca într-o bucătărie cu flori.

se adună iar pașii în mine ca niște șuturi în burtă
și merg tîrîș către tine.
știu că nu e nimic drept pe lumea asta
că și dreptele paralele se întînlesc undeva
cum ne vom întîlni și noi să trombonim stelele.

e lipsa asta asta a ta care mă face să ating pămîntul
ca împușcat de cinci ori în inimă și o dată în cap.
cerul e atît de limpede că îți văd nepoții
iar tu îți speli sîngele la rîu să scoți petele cu mine din el.
dacă închid ochii mi se rupe maxilarul

să nu mai pot sufla fum din țigară să nu mai pot duce paharul la gură.
să vină iedera cu chipul tău și să mă ia în brațe
să stau în tine ca în lichidul tău amniotic.