poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-08-30 | |
rămâne să te ridici,
cum ai ridica un bănuț ruginit peste care toți au pășit, dar tu îl vezi numai bun de pus în buzunar să-l rostogolești mângâiat de buricele degetelor nici nu mai știi dacă s-a devalorizat între timp sau ai uitat care îi este valoarea atunci când de la prima ploaie s-a așezat peste el mâlul sub care a dospit primul strat spre vechitură cel-care-mănâncă-din-tine nu are teamă de mucegai, de umbre, ori de muţenie cum se adună în urma treieratului pleava şi-n vânt se va pierde aşa din tine nimic nu va rămâne de-l vei lăsa să se sature dar mai ai timp să pui la adăpost primul fruct când va fi să fie din el te vei hrăni oare, te vei mai hrăni vreodată? atâţia mor în jurul nostru, atâţia au fost luaţi de acasă în timp ce alţii doar dau un ocol să ne arate cât este lumea asta de frumoasă iar noi refuzăm să primim de la poştaş contra ramburs scrisorile care cuprind în ele adevăr, dar umplem cutia milei şi îi plătim pe cei care perindă lumea asta să ne arate doar minciuna iar celor care strigă de durere le întoarcem spatele şi oprim sonorul, aşa ne este mai uşor acum aflăm că nu-i deformare improvizată cubismul, ci ne arată cum suntem așa suntem! în ochiul blestemelor trase pe o roată despărțiți de noi înșine folosind ghilotine în mijlocul mulțimii satisfăcută de rânjetul care a rămas pe căpățâna care privește cerul într-un mod stupid căzută în țărână ori poate strigătul vrăjitoarelor ce plescăie peste tot locul atunci când pe rug se înfig în ele limbile de foc suntem altfel? de pe atunci ne tot învechim sufletul monedă de pus în vitrină n-avem să dăm la schimb
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate