areolele mele au prins vișine
ce-ți împung sfârcurile și fac scandal
până izvorăsc râuri de lapte rece
așa a început totul
ne atragem ne respingem ne topim
într-o singură culoare
ca două statui fără mâini ce se-mbrățișează în același secol
cu brațe rugoase de liliac

zeci de catifele cloșate trec printre noi
ca trenurile japoneze ieșind și intrând în gară
pe curbe de doi milimetri
ne învelesc și dezvelesc fețele spatele piepturile
se contractă și ne strâng în noduri

lasă-ți capul pe spate abandonează-l

noaptea e un cer ca o pungă cu cerneală și pulsează anxios
a carotidă într-un atac de panică
se scutură de stele pe noi
ca bellucci când are părul proaspăt spălat
și auzi cum cresc vișinele tuturor sânilor din galaxie
ca o rugăciune fără virgule până la orgasm
pielea respirând doar piele cu sărutul unui cutremur
de magnitudine alarmantă
firele de păr ale pubisurilor noastre se caută și
se-mpletesc ca-ntr-o capcană pentru degete
aproape că devin limbi care ne tachinează psihotic dorințele
cet obscur objet du désir

gura ta îmi înghite cu zgomot suspinele și aerul
pe care-l expir de parcă tot aburul din jurul și dinăuntrul corpului meu au ajuns lichide
saliva care curge în colțurile buzelor ți-amintește că te-am invitat să stai în vraja mea
și tu ai făcut una mai mare
că deja vedem în orizont cum crapă norii și prin ei cad pletele tăiate ale îngerilor
ei ne privesc aburind cu mirare geamurile din grădină
îmbrăcându-se în rochii cu corset
li se arată conturul dragostei noastre pofta

și nici nu știm dacă vreodată punga de cerneală se va sparge
pentru a ajunge în miezul soarelui ei