i se spunea șamanul dar el era doar
un psihiatru ce își deschisese
cabinet pe o stradă cu duzi și liliac
oamenii veneau la el cu lacrimi în ochi
îi povesteau istoriile lor triste
și banale
depănau amintiri amare și încîlcite
din care el, ca un înțelept, scotea întotdeauna un sens
apoi îi spunea fiecăruia cîte o anecdotă
și ei plecau de acolo fericiți
cu fețele luminate visînd la noua viață
și la noile orizonturi deschise de acest mîntuitor de cartier
după fiecare vizită a pacienților se vedea
pe chipul lui o transformare
părul îi albise, fața i se ridase
de parcă s-ar fi încărcat cu toate tristețile oamenilor
cu toate nenorocirile lor

așa m-am dus și eu fără să am vreo treabă
ca un cercetaș entuziast
mînat de o curiozitate epistemică
i-am spus cîteva anecdote pe care
le-a ascultat cu atenție
i-am citit din poeziile mele încă nepublicate
pline de un optimism nedisimulat și profilactic
și așteptam la schimb o anecdotă care să-mi schimbe viața în bine

mi-a citat din manualul lui epictet gîndul 37
și m-a trimis acasă
mă simțeam ca un ciorap desperecheat
singur și dezorientat în spațiu
am rătăcit pe străzi o vreme îngîndurat
ajuns acasă am simțit nevoia să mă uit într-o oglindă
pe chipul meu apăruseră riduri noi
și cîteva fire de păr se albiseră

se spune că a doua zi
șamanul întinerit peste noapte a plecat din oraș
într-o direcție numai de el știută