după ce a vomat sînge

simt cum pielea se încrețește pe mine pînă ia chipul tău
și sunt ca o fotografie de-a ta
și îmi înflorește sufletul ca un măr sălbatic
zbor ca o dronă care privește o căprioară cînd bea apă din rîu
și crocodilul e acolo și nu pot să strig
că nu mai am glas

nu pot să îmi bag două degete pe gît să te aștern în fața mea și să mă culc cu tine
cum aș face dragoste cu asfaltul lipsă, nu pot să mă dau cu tîmpla de stele
să îmi fac o gaură în cap din care plîng ca la începutul plînsului
ca atunci cînd învățam să scriu plînsul și făceam bastonașe
și nu știi cum doare să îți scrii numele și în loc să iasă leo

apare ari

nu știi cum e să mergi prin pereți să îți pierzi fața
ca în niște tablouri furate
nu știi cum omoplații tăi își aduc aminte că au avut aripi
și vor să să te ridice să nu strivești fluturii de mătase care îți desenează
chipul în iarbă


nu știi cum e să respiri adîncul și să privești degetele care îți albesc în locul părului
că nu mai e pic de viață în tine

nu știi cum e să simți că inima ta lovește moartea
ca o limbă de clopot