poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-07-28 | |
De dorul tău, înstrăinarea mă ține-n pădure
Unde ești, căci tălpile mele nicicând nu te-au pipăit? Pe frunzele tinere, pe trupuri de gângănii târzii, ieșite afară Le împing, cu piciorul, și mi-s dragi ca o mamă și le protejez Mă învelesc cu propria piele, stau în ciupercăria otrăvitoare Nici melcul nu mănâncă De deasupra un soare înțelept ca un furtun de apă roșie își lasă căldura în frunze Și tace și zace, solitarius roșu și gri Și tata dădea cu furtunul acasă... ...Îmi place mai mult noaptea, pentru că noaptea sunt mută Din scorburi, o iepuroaică iese o dată la trei zile pline O urlă puii Și îmi spun că totul are un sens, în vechimi. Să taci... Madame Naii, Ce vechime să aibă o muncitoare durdulia se-ntreabă Privind la furnică, cu încă o furnică în spate Răsucită spre nevăzuta infinitate Pun întrebarea Numai că jumătatea de măr nu se mai potrivește cu cealaltă jumătate de măr Și atunci cred că vreau să dansez puțin Mă fac măr Din nou Însă, mi-e frică de un cuțit. Să mai încerc să fiu măr, adamică dilemă și atunci? Dar, să privim vaporul cum foarte ușor își taie ancora, de la frânghii În toate există cuțit, și în împreunări însă și între îndepărtări Un nebun sau o gospodină mereu Taie puiul în două Femeia nebună priviți-o se îndreaptă spre marginea satului Mi-e, câteodată, ah, milă de ea Are hainele rupte și doi ochi blânzi în cap care se rotesc Pe când glezna mea este subțire cu brățară de argint căzând drept pe os Care se topește, încet Ca zăpada Nu mă mai iubi pentru că este mult prea târziu, peste toate, în lume Brățara mai zăngăne, încă, în praf... Toate se învechesc, ca și prada de scorțișoară din lume Sunt hărți, care duc depărtarea în mine și o pot descifra Cum mai se simte din scorbura bătrânului arbore Dar tu nu înțelegi, din aceasta, nimic E un soi de dolce far niente Care mă trage în peșteri cu gologani vechi de aur Acolo este un izvor Susură Când ești însetat, ce e mai bun, aurul, apa Să bei și, apoi, poți să ieși și afară din peșteră unde oameni te-așteaptă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate