ÃŽn oraÅŸul acesta mi-e greu tot mai mult,
Mai ales că absenţa ta mă intrigă,
Trec maşini peste străzi ce se pierd în tumult
Şi prin parc felinare stau să se stingă

Unde eşti ? te mai chem cu un strigăt slăbit,
Umbre ciudate pe alei se repetă,
Neperechi de salcâmi peste tâmple-au albit
Şi o ploaie mai udă statui vechi de cretă

Eu te strig printre blocuri şi nu te mai văd
Şi plouă absurd şi nu-i nimeni afară
Pe deasupra curg streşini, pe drum e prăpăd,
Iar eu te chem pentru-a nu ştiu câta oară

Sunt bolnav de iubire, mi-e greu ÅŸi sunt ud,
Trec păsări pe cer prin lumina bizară,
Se trânteşte o uşă şi câinii se-ascund,
E frig şi un tren ne aşteaptă în gară

Şi mă plouă mărunt şi-un final întrevăd
Şi în urmă se-nchide cu zgomot fereastra,
Unde eşti ? e pustiu şi nu te mai văd
Dar ce plină-i de tine cetatea aceasta !