Când mi-a îmbrățișat capul
Așternut pe pieptul său
Pășeam în întunericul altei dimensiuni
Într-o pădure plină de copaci retezați
Unul singur de la depărtare foșnea,
Câștigase un război
Își păstrase coama grea de crengi
Vopsit în alb, să fie coșmar pentru viermi,
Iar șoaptele dictau: continuă să mergi
Când l-am atins,
Acolo se dezlipea ziua de noapte
Ca șarpele ce-și năpârlește maleficul
Realitatea se dezicea de spectacol
Miezul soarelui a explodat
Pantofii de mireasă mă așteptau la rădăcină
E ultimul copac
Ai grijă de el
Mi-a zis,
Sarutându-mi gleznele