niciun succes nu poate să înceapă decât cu
sunt un prezumtiv ratat, dar
merg înainte
și faptul ăsta
îmi dă oportunități
chiar și să repet oricâte ratări fiindcă
viața este un cec în alb

câtă vreme iubesc
orice îmi este permis

câtă vreme sunt copil
pot juca totul

chiar și inima pe un singur zar
unde un punct înseamnă
ea

pot pierde orice, chiar și mințile
sau anturajul
afacerile
banii de pâine
dar nu pot pierde oricum ratarea

miza musai să fie mai mare decât iubirea
ca probă de excelență

nu pot trăda pe nimeni mai mult ca
pe mine însumi
nu pot ierta mai mult decât ceea ce iubesc
unica religie care ne leagă cumva este
îngăduința
tu și eu, oricare tu, oricare eu
și o ratare

dacă iubind sunt sortit ratării
o accept și de-ar fi eșafodul –
iată succesul meu

vezi, până și în ratare
trebuie să ai demnitate
mai mult ca atunci când victoria
are o prea vremelnică postură

vei crede că textul ăsta
este un imn ratării, însă
nu este altceva dincolo de
smerenia
învingătorului răpus
de propria aparent inutila
victorie

nu câștigăm nimic
fără să pierdem ceva din ființa noastră
iluzorie