Asemenea unor ruine rămân în ceea ce m-a născut.

Sunt flutur într-un insectar împietrit în culorile zborului.

Nesfârșirea cu care m-a învelit adâncul decorului
Mă întinde din umbra lipsită de lumină adâncită în sine.

Printre distanțe și treceri, ca într-un acum împlinit,
Dincolo de imaginație și gânduri, tatuat pe brațele Tale
Cu care mă zidești îmi văluresc împietrite apusuri.

Lângă Tine sunt plin de toate și gol de mine mereu.

Aici, frământat în palmă, cuvântul Tău este tare și greu.

Și mă adâncesc în gol iminent împuținându-mă
De-a lungul cuvântului la timpul prezent.

Umbrei mele, ca unui pergament, îi împietrește,
Fără a fi din lumină, gândul imaginat imanent.