Fluieram ca o vrăbiuță care caută gardul;
Sufla vântul lin din aerul condiționat și rece.
Planul se încâlcea când venea seara prin câmpie;
Mai zgândăream, lent, cu frică, coarda de chitară,
Să aud, din cutia de rezonanță, marea din cochilie.
Lângă mâna mea stângă se istovea o șaorma neîncepută;
Lângă mâna mea dreaptă se zbăteau filele unui tratat,
Ceva rămas de prin primul deceniu al secolului 21,
Și dansau irizațiile prin fereastra de crepuscul,
Ca printre lacrimile mele sardonice de libertate.
Fluieram către tavanul biroului meu adormit,
Afară se auzeau turturele și vrăbii agitate de vânt.
O lume hipnapompică umplea o inimă hipobulică.
"Parcă nimic nu va mai la fel"; mă obsedează încă.
A pagubă și a libertate fluier deja nărăvaș.
Nu mai găsesc gardurile cum erau odată.
Aștept pana în aripile mele și explozia de puf.
Tot fluier până mai aud un ecou de ocarină sau nai,
Aici între o altă noapte și trezire.