Iadul este pântecul din și în care crește raiul.

Adâncuri îi zvâcnesc din inimi înscânteiate
Ce-i aprind lumina care îi împodobește
Ființa ca pe orizonturi și forme
Care se înfiripă uitate.

Cum prin construcții funerare morții,
De-a lungul vederii i se întinde
Memoria cărnii unde doarme.

Raiul iadului este golul ce îl ascultă
Aceia cei ce vibrează a înființare.

De aceea, în afara lui, totul este
Împlinit din delimitări în care
Împăienjenesc împărțind uitare
Nelumesc, viitor de stele
Din ultima înnoptare.