poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-05-13 | |
fiecare dintre noi are iadul lui, se știe, iadul e de la început
în mintea noastră. iadul se construiește nivel cu nivel, etapă cu etapă și pe măsură ce înaintăm în vîrstă, se transformă. eterna schimbare își pune amprenta și asupra lui, iadul înaintează în vîrstă odată cu noi. iadul de acum 25 de ani nu seamănă deloc iadului de acum. aproape că-ți vine să spui pușca și cureaua lată, ce mai iad aveam odată. și privești galeș în memoria ta și zîmbești cînd îți dai seama că durerile de odinioară sunt un fel de pistol cu apă sfințită pe lîngă suferințele din prezent. cum spune tranströmer, înmormântările trec tot mai dese ca indicatoarele pe șosea când te apropii de un oraș. și amorțeala îți intră în oase ca stațiile radio care acum se aud din ce în ce mai bine. am scuipat sînge cînd am înghițit un ceas, rotiță cu rotiță, îmi spuneam că așa o să înghit timpul. acum fumeg, ca un iglu în care se încălzesc zece suflete la o lumînare din seu de focă. zece suflete și un singur iad, eu tușesc bucățele de plămîn de zici că limbile ceasului sunt săbii de samurai care mă fac sushi. are omul suflet, îmi zic, are, că doar așa are un iad. eu am zece suflete dar parcă trăiesc în iadul călăilor, cu zece suflete aprinse ca jarul sub pietre să creadă și cerul că strălucirea lor sunt stelele de pe pămînt. el nu spune ca sartre, iadul sunt ceilalți. el spune călăul devine primejdios cînd se plictisește. uite iadul, o femeie a spălat bărbatul. apoi i-a întins cămașa de pe care n-au ieșit urmele durerii. și am mai aflat că nu te poți muta dintr-un iad în altul, ca dintr-o mansardă în alta. nici ca dintr-un demisol în altul. de fapt iadul e grupa ta sangvină, e ranița ta. o iei în spate și pleci. uite-mă pe mine, lividul, care și-a colorat unghiile cu ojă neagră să nu se vadă cît de mult a săpat cu mîinile goale în sufletele cuprinse de o magnifică profunzime neagră. uite iadul. mai întîi luna deasupra pădurii, așezată pe frunze ca o pisică uriașă neagră, cu blana strălucitoare. apoi tu, sub pădure, unde lumina coboară prin copaci pînă în rădăcini, pînă la tine. uite iadul. tu, incapabil să mai vezi, să mai înțelegi cerul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate