Plouă cu stropi fierbinți de ceară!
Arde o lumânare la răsărit ca o fiară!
Cine oare a aprins-o și a așezat-o acolo?
Cui a închinat-o? Viilor, morților ori
Doar i-a dat foc fiindcă mâine
Din ea va aprinde din nou
O altă înflăcărare care
Să ardă ca sunetul
Unui ecou?

Degetele mele sunt pline de ceară
Precum marea înecată de apă.

Tăciunele focului ca un vierme așteaptă
Miasma inimilor de cărbune uscat.

Scânteia stăruie să sară din sine afară.

Viața năvale din utere arzând pe cale
Pământul întins ca râuri de soare.