în fiecare zi deveneam bărbatul robinson
agățat prin mii de fire de nisip de orizont
în fiecare zi trăiam prin disimulare
și din vreme-n vreme participam la jocul de satyri
aș fi vrut să vii să te culeg din mare
așa cum privești algele printre recife
dulce și mortală sirenă
tu
cea mai aprigă înotătoare
știu că vei veni într-o zi târându-te printre ghețuri subțiri
tăioase ca umbra soarelui în orion
mă părăsiseră vertebrele și devenisem o paiață
o legumă peste care a dat bruma târâtă din spital în spital
cu gând că ai să vii și ai să mă știi
cum știu corăbierii busola pe harta cerului înstelat
elocința devenise o fată bătrână și proastă rămasă
pe dinafara cuvintelor rostite cu greu printre respirări intubate
muritorule
nu l-ai citit pînă la capăt pe descartes
nu te preface dinadins a fi neștiutor cu umorile lumii
în care ne-a fost dat să trăim
dragostea întotdeauna se împlinește
n-ai să știi ce-i va fi spus în zori reginei christina
lumea simțurilor desigur nu există cum să existe
ne iubim cu emisferele cerebrale
emisfera mea dreaptă iubește emisfera ta dreaptă
emisfera mea stângă e îndrăgostită de emisfera ta stângă
ne iubim cu trecătoarele boli
cu nevindecabilele iluzii
întotdeauna viața are două intrări
cea pentru intrarea lui robinson
cea pentru ieșirea lui robinson
nu nu
intra în labirint
întotdeauna lumea începe și se sfârșește cu tine
traversând deșertul pe cămila adevărului sau pe uimitoare picioroange
topind ghețurile subțiri tot ce a mai rămas din bruta lumii
deși nu poți spune adio lumii empirice
cotropitoare
cu desăvârșire