poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-04-15 | | trei săptămâni de liniște în care soarele n-a strălucit. au fost gânduri ca niște erbivore înfometate traversând o pajiște arsă. trei săptămâni singuri cu suflul nostru calm și senin. o plimbare de noapte pe o stradă pustie din centrul vechi al orașului pe lângă bicicletele legate cu lanțuri aproape senzuale, lustruite și strălucitoare, așteptând. șocuri care te scot din starea de groază, după care se așterne o liniște compulsivă. un șir lung de blocuri vopsite proaspăt roșu și galben, din cartierele mărginașe acolo unde câinii se ling unul pe altul. sunt câini cuminți care își ascut în tăcere instinctul de luptă. sunt temerile. sinistre și indispensabile. atunci când ai tăi au spus nu este necesar să te străduiești prea mult. nimeni nu o face. e de ajuns doar să intuiești dezastrele. te lași în jos ca un animal obosit. e la fel ca lupta cu gravitația. pe drum mărșăluiesc camioanele schmidt cargobull căutând ieșirile. acolo, între oraș și sat miriștile sunt încă negre sau moarte. așteaptă combinele, utilajele electrice de îngropat cu lamele lor strălucind, retezând aerul. asculți de centrii nervoși ai nesiguranței care te avertizează permanent că tot ce e bun și frumos e învelit într-o folie strălucitoare și rezistentă. dar uneori e suficient să scoatem ghearele și să rupem. tot ce poți face mai bine e la fel ca sfâșierea. prin fața ochilor îți trece o mică parte din viață, în amurg. trailer-ul unui film din care îți rămân pe creier scânteile orbitoare ale aparatelor de sudură și lipsa de frică. stai oarecum singur, așteptând un tren aproape de miriștea orașului. e ceață și o obositoare senzație că furtuna se apropie. momentul slow-motion al filmului: e tot ceea ce construiești. e seară, e același câine care te așteaptă, cu multă mulțumire și obediență îți linge plăcut mâinile își ascute mai departe instinctul de luptă pentru mâine. și seringile, frica, soarele mic și negru, toate în autoclavă. acest vas închis ermetic pe care îl cărăm tot timpul, ca pe o boală rușinoasă, până erupe. în minte, fașele de tifon învelesc pământul ori de câte ori e nevoie pentru a opri sângerările. în realitate, trenul zguduie plăcile tectonice. prin vibrații, mușchii se mișcă, până încep să funcționeze normal. cel mai bine ar fi să rupem alternanța frică liniște somn care ne alimentează. chiar dacă seara nimeni nu uită că instrumentele chirurgicale se aruncă în tăvițe de fier. se sterilizează și din ele o să înghițim din nou mâncarea și viața ca pe niște comprimate filmate.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate