poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-04-01 | |
Cerul, mereu, ca pasărea în prima zi de zbor,
Se aruncă din cuib pentru a își aduna Din dincolo un alt înalt gol din gol. Și, căzând din sine în sine, precum uitarea, Se înfășoară cu cel mai adânc acum adâncit Spre a se întoarce unde întâia dată I s-a orizontalizat zborul ca drum. În acest desfiind, Cerul, devine pasărea Care doarme din sine peste sine sieși plutind. Și toate acestea pentru că, în cuib, I-au fermentat și i s-au frământat zeci De adâncuri și înălțimi pe care le poartă Înconjurate în golul unui alt gol nesfârșit. Astfel, Cerul, tuturor, pretutindeni, dintotdeauna Devine acel viitor care își desfășoară aripa Imaginar dintr-un interior imberb zdrobit. Nu am înțeles niciodată cine-l împinge În întinderea peste care se lasă-n plutire! Și nici cum îi cresc îndoieli și orizont în aripi Din care își înflorește prin plutiri necuprins, Ca marinari ce vâslind împing corăbiile Peste valuri dintr-un înainte promis! Poate că, de fapt, Cerul nu zboară! Ci doar visează! Fiindcă în cuib, Din sine mișcând, în el rămâne Continuu în starea de stază.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate