poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-03-08 | |
sufăr de hazard ocupațional
riscurile nu sunt de natură fizică în cazul meu sănătatea mentală e pusă în pericol am mereu senzația că dispar fără urmă ca un avion de pe radar sau ca un om despre care nu știe nimeni nimic de parcă nu s-ar fi născut niciodată mai straniu e faptul că lumea îmi apare în diferite zone de pe creier și pare filmată din unghiuri diferite ca de o uriașă echipă de filmare nici măcar nu mai văd lumea prin ochii mei o văd prin ochii altor oameni și odată cu ceea ce văd încep să simt durerile lor traumele coșmarurile pînă devin un inițiat în dezastre cel mai crunt e că sunt dezmembrat de mine însumi și trăiesc prin suferințele celorlalți iar asta e de fapt problema mea sunt un om dispărut în mulțime care nu mai știe cine este un om care nu-și regăsește propriile dureri nu mai știu dacă tot ce-mi amintesc despre mine este al meu dacă tot ce visez îmi aparține dacă tot ce-mi doresc sunt exact dorințele mele uneori simt că am o pasăre mică albastră închisă în piept și nu o las să zboare nu vreau s-o vadă nimeni alteori simt un gol imens un vid cît întreg universul de parcă pasărea mică albastră n-a fost niciodată acolo
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate