la san francisco iarba crește pe marginea drumului
tot orașul trăsnește a iarbă
te plimbi pe stradă și ajungi fericit acasă

așa zice prietenul meu pe care l-am rugat să-mi trimită ceva
bani ca să-mi cumpăr un covor zburător sau măcar un inhalator de vise
să-mi violez visele cum o hoardă de huni violează un sat

ți-am desenat o hartă a halucinațiilor mele
mă vei găsi cu creierul suficient de uscat
să-l pot fărîmița între degete
să-l presar peste muguri de flori de cais cînd vrei să fumezi primăvară
să simți cum îți înflorește capul

dîra de sînge te va conduce la mine un fel de tramvai trist
atît de trist că scîrțîitul roților lui îți sfîșie fața
ca dragostea
ca exilul

e felul tău de a iubi îmi pui o batistă cu eter pe față
și mă golești ca un hoț de organe dar tot singură ești
porți haină neagră de pisică moartă iar
eu sunt o periferie din care a plecat toată lumea

străzile din san francisco îmi vor tăia calea îmi vor tăia pielea
pe antebrațe imaginația îmi e deajuns
tu împarți patul cu altcineva să nu zică lumea că ești nebună și tristă

contul e gol fericirea ține cît bulele din șampanie
ascult ploia pe mai multe canale de parcă cineva ar mixa
ploaia cu iarba ploaia cu dorința ploaia cu furculița înfiptă
în gît ploaia pe care o fac la teatru radiofonic cu pensule și tablă

nu plouă / viitorul a murit
purtînd flori în plete