iubirea invadează la fel ca războiul, tu te uiți la hotelul veneția
și nici măcar nu-ți dai seama că ești o victimă. cum nu ți-ai dat seama cînd
ai văzut prima mașină de scris și i-ai atins tastele doar cu gîndul
scriind cea mai frumoasă poezie de dragoste pentru necunoscuta cu pălărie
pe care viața o ținea de mînă neglijent și șoferul cu ochii în telefon
o duce într-un țipăt de pasăre.

e o melodie care încă dansează în mine și nu se hrănește cu sînge
cum te hrănești cu speranța că o sfoară îți poate sugruma și amintirile și durerea lor.
pășești pe diferențiale purificatoare
ca pe stele care ți se iau pe talpă și dispar. seamănă iubirea omului
cu iubirea gîndacului, poate nici măcar nu e o întrebare.
orbii văd iubirea, surzii o aud. și un om fără mîini poate îmbrățișa.

în verona iubirea ucide. deci moartea e frumoasă.
absintul știe mai bine că o rochie goală înseamnă o femeie goală.
că poți iubi ca un copac sau poți iubi ca o umbră.
îngheață norii pe cer și începi să sapi fîntîni să bea păsările
pînă îngheață zborul, doar să nu te mai gîndești la ea. să nu mai visezi

altceva decît bibelouri din vise. plus o pisică neagră care îți taie calea în frame-uri.
te joci cu inima de parcă ar fi o grenadă. ți-ai făcut rezervare pentru uitare
și pentru seturi complete de membre care să se îmbrățișeze.
pînă și sateliții se mai izbesc unii de alții. întîmplare.
tu ai învățat cuvîntul asta pe mașina de cusut.

te uiți în ochii tăi cum ai cădea în prăpastie cu grenada în mînă.
nu e niciodată suficient. bei un pahar cu lumina, apoi mai bei unul cu întunericul.
se face așa o singurătate de parcă toată dragostea s-a sinucis.
să-ți fie ție bine.