Domnul, marea
Lumea, soarele
Vântul, moartea, viața
Nori, ceva ceresc
Pot fi liniștire
a neliniștii valului?
Domnul este întotdeauna
unde e nevoie de El
nu unde omul în nevoie
a fost condus
spre ape liniștite
Conducere presimțită
de corăbii
Pentru o invenție
Corăbiile cu pânze
albe bizuindu-se
pe ceva
Nu legănându-se ca un dar
Cu menire perpendicular
Mulțumindu-se cu secerișul
Fără să păstreze semințe
pentru a le semăna
anul viitor
Și dând totul corăbierilor
Trimiși ei în lume să adune
Urmele Lui prin tot ce e firesc
Indiferent cum se înclină salvat
Mulțumit în cele din urmă
unde vede inițiativă
Poate pentru a construi o bisericuță
Ceea ce se și întâmplă
Dragii de ei corăbiei
au și ei un suflet care trebuie salvat
Cei care au înfruntat neliniștea valului
Au nevoie și ei de liniște sufletească
Dar și de oameni înțelegători
dispuși să le asculte poveștile
și despre cum au înfruntat
valurile
În depărtări unde și-au pus viața în joc
Au jucat la zar bruma de bunătate
Dar sunt receptivi să primească
Sămânța adevărului și a vieții
Urmând să rămână în unul din porturi
Unde să semene semințele păstrate
cu grijă de oameni
Unde să aibă copii cu suflet de apă
Pe care să-i învețe că râul curge spre mare
Care și ea alimentează subteranele albastrelor izvoare
Ca și pânzei subterane cu foame de lumină
Cu ele oamenii potolindu-și setea
Și lăsând să cadă un picur de apă
În pomenirea celor care au contribuit
La durarea fântânii
Poate a fost Domnul printre ei
Că prea se rostesc cuvinte cu patos
Care nu lasă adaos
Își dă seama oricine ce înseamnă un împlinit repaos
Poate căutau ceva de care erau setos