inima din lemn care-și dorea să fie o inimă adevărată
credea genunchiul julit semn de copilărie fericită
mersul pe coate o joacă
învățatul pe de rost de poezii patriotice o transformare într-un mic soldat pentru care se roagă toți înainte de masă
credea că statul până mai târziu cu alții înseamnă mântuire
iar pâinea nu e a celui care plătește
ci a tuturor

inima din lemn care-și dorea să fie o inimă adevărată
a învățat
că tăcerile sunt sfinte
cuiele înfipte în încheieturi sunt din carne
iar barosul e omul la care te aștepți mai puțin
a învățat că unghiile tăiate sau manșeta apretată schimbă doar felul în care te văd alții
că aripile sunt de fapt din oțel și nu folosesc la zbor
iar iubirea e un explozibil care se așază pe oase
și numără tăcut

piticii au coborât din mansardă
și au învățat cum să țină de mână
cum să recunoască după culoarea din obraji
că omul care urăște e cel care îți dorește
atât de multă împlinire
încât să n-o poți duce

atunci
inima din lemn a devenit o inimă adevărată
pe care nu și-a mai dorit-o nimeni