poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-01-10 | |
primele trei pahare cu tărie sunt esențiale și existențiale,
el e copilul care învață să meargă și să vorbească. transpirații reci îi udă părul de parcă ar fi de gheață dar după primul pahar se topește și mintea începe să pîlpîie ca o lumînare care se aprinde din senin peste o noapte adîncă. ferește, primejdia strigă primele gînduri ale copilului care pe măsură ce bea dospește și crește ca pîinea și la al treilea pahar e deja un bărbat trecut de miezul vieții, un bărbat albit de atîtea înghețuri și dezghețuri. un bărbat ca o catedrală în care fericirile se roagă să intre, că doar sunt atîtea firide goale, dar el pune mîna pe pahar ca pe sabie și un strigăt de luptă urlă în el ferește, primejdia. se trezește întotdeauna singur, o singurătate din aceea în care doar paharul îți spune că exiști atunci cînd simți arsura din gură pînă în vintre și ochii se deschid spre lumină ca moliile spre bec. uneori, cînd n-are ce bea, se gîndește să-și taie venele să-și sugă sîngele cum fac șobolanii care își rod coada de foame. ferește, primejdia, îi e teamă că îl poate lua valul de a se lăsa îmbătat cu propriul sînge cu propria viață, însă e conștient că nu are o viață doar un șir de resuscitări reușite pe care sunt agățate cîteva amintiri ca hainele uitate la crîșmă. pentru că tot își închipuie că o să fie singur și la înmormîntare își pune haine frumoase și merge acolo unde se înmormîntează cei ca el. care sub mese, care pe mese, acolo unde așa cum spunea cineva, moartea se trăiește și viața se bea. și chiar dacă n-are bani, unul în necaz mai mare îi toarnă din sticla sa. e o mare veselie acolo și privirile i se transformă într-un șir lung de pahare. și el vede prin ele ca prin ochelari magici, vede cum toți au niște aure pe cap și sunt aurele singurătății. apoi mintea lui izbitor de pură și albă ca o coală albă de hîrtie îi spune ferește, primejdia și el se clatină către camera lui, așa zice lumea, dar el știe că dansează și dansează atît de frumos că stelele roiesc în jurul lui ca ninsoarea și cînd ajunge acasă umple foaia aceea albă cu tot ce n-a trăit.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate