poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-12-31 | |
Dacă noi ne iubim, atunci ninge amplu într-o portocală
Încet, încet, pe rând Campând în nordul inimii mele Un spațiu foarte gol, miroase nu știu cum înătruntru a coji întruchipând totul a sfera deplină, perfectă Ca și cum, mâine, toate drumurile ar duce înspre o casă făcută din zăpadă Așezată într-o portocală mereu goală pe dinăuntru Să stăm, în ea Să zac, cu tine, în ea Căci te iubesc, mult Laponia înspre nord, cum și tu ești, din nou, al meu nord (de Marte) Și zac înspre tine, ca spre o stea Căci sunt înaltă, am pomeții înalți și prea vii roșietici Sunt fericită, de fapt și de drept, căci te-am găsit Bărbatul, de exemplu, nu seamănă cu o steluță de zăpadă, dar, în stele, se seamănă, cu mâini lungi și subțiri, rapița va fi bătucită cu colțul bocancului Pentru soarele meu alb Un trup alb Trupul tău În portocale, a nins, de doi ani, acum, și peste lume plâng ceasurile Se dau înapoi, repede, pentru Crăciunuri duble și aspre Ce înseamnă un Crăciun, ce îndeamnă, ani, în dubluri sau în triplu, dar te iubesc, începând de ieri Deasupra, fulgii se împrăștie Se rotesc, sute de mii de secunde au treabă, pe cap, atunci baleiază cumsecade Și ne ninge, pe nas, în Crăciunuri mari, furibunde și triple Ca un fel de glob de plastic, ascunzându-ne împreună cu o căsuță de pădure și o ciupercărie lângă Cine să scuture? un copil, Gruia Ciupercile se iau se smântânește tot frumos drumul și mergem, pe la vecini Dă cu cizmulițele, în noi, apoi fuge Visează, în zi, oamenii sunt ciudați, uneori, visează ciudat Omul Își ia în schimb papucii de cauciuc Căci vine zăpada Gruia Chiar și în sat. Ai văzut, pe stradă, copiii visând atunci tu ce spui Acadele din flori, pentru copiii care visează, pe străzi Căci el nu primește nimic, Moș Crăciun este numai un bătrân singuratic Flori, nimic, se preumblă pe deasupra hornului încercând să intre exact la timp Într-o singură zi și o singură noapte Are barba culeasă dintr-o poveste, cu Clopoțel, cea verde, de ce să o alunge pe Clopoțel Ne arată Tu ești cadoul meu, iar eu sunt cadoul tău Mâinile tale sunt codou pentru mâinile mele și să le cuprind, și, în tot, încerc Mâinile tale mă caută, printre șanțuri deschise, prea late Singurătăți se îneacă Printre tot felul de mizerii de oameni care (ne) tot sunt Sau în guri deschise de steluțe parfumate, care dau, în noi, cu sticluțe de parfum gros Suntem înăuntru Atunci, Urlă la mine, cu lapte, pe ele, îngroșat, pe la colțuri și cu zmeii, de după zidurile de cărămidă Setoase Încete În portocala noastră s-a făcut frig, ninge, în ea E ninsoare În ea, de-ți acoperă ghetele Gruia Să ne iubim cât de cât Șosete de lână alb cu gri, groase, în carnea, din noi, și sensurile se pictează cu ”porumbelul albastru” Nu l-am văzut niciodată, însă știu că există și că este perfect; Plâng și râd, nu îmi scuturi, cumva, niște zăpadă Peste geaca subțire S-a făcut târziu, doar în pleoapă Venus este între Pământ și Soare, și atunci Venus vine mai aproape de Pământ, curioasă. Orele șaptesprezece fără șaisprezece Nu e nimeni pe drum...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate