- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Și ce-i mai trist e că nu plâng
De marea-ți depărtare,
Doar mă împac c-un vis ce-l strâng
Pe-a dorului cărare.

Nestinsul tău parfum țintind
ÃŽn coastele-amintirii,
Răsfrânge gândul ce fugind
De plaiul omenirii,

Te cânta printre povești
Citind cu-ardoare basme,
Ne'nspăimântat de proaste vești
Aduse de fantasme.

Și crudul tău virgin amor
Mă readuse-n viață,
De prin visări, gândiri și dor
Și amintiri în ceață.

Dar tot nu pot, și-n noapte frâng
Cu nervii depărtarea,
Și ce-i mai trist e că nu plâng
Dar nici n-aștept uitarea.