PLÂNSET

Ne plâng icoanele iar, Doamne,
De-atâta iarnă strânsă-n noi,
De-atîtea zile negre, de nevoi.
Fă Doamne lacrimi să se–ntoarne,
În ochii noști ce-s de-acuma goi,
Și fă-ne-n suflet Doamne, măcar toamne.

Ne plâng icoanele iar, Doamne,
Lacrimi de smirnă cad pe noi.
În viața noastră nu mai este soare,
De două veacuri ne afundă în noroi,
Slugoi la cel ce poartă coarne,
Ne-mping istoria-napoi.

Ne plâng icoanele iar, Doamne,
Și-atâta de pustiu e-n noi,
Fără de leac ne mor copiii în spitale,
De foame, prin azil moșii ne mor!
De ești cuprins de ale Tale,
Coboară doar un înger pe un nor.