tu nu ai cum să știi,
tu ai inima
prinsă de inima lui.
eu mi-am strecurat rădăcinile în inima ta
și iți cunosc pulsul acum,
îmi freamătă dureros în sânge
și mă inundă cu nesfârșite maree.
îmi dezvăluie scoici de la începutul timpului
din care iți aud glasul cântându-i cu dor,
mărgean din care îi faci salbe colorate cu visele tale.
pietricele pe care le treci prin morile tale de vânt
și faci un nisip blând și cald pentru pașii lui.
neobosită înalți nenumărate zmeie doar pentru ochii lui
doar ai tăi până la sfârșitul lumii.


de fapt, ai știut tot timpul că sunt aici.
de cele mai multe ori ma urăști.
și totuși e o întâmplare pentru care nu ai rezolvare.
sunt un străin care a intrat de nicăieri într-un compartiment din trenul vostru.
fără să vrei ești nevoită sa mă accepți și să mă privești
mă vei ignora până voi cobori
dar știi că voi rămâne pentru totdeauna într-un colț din mintea ta
în care te vei refugia atunci
când podurile se vor prăbuși.


și el
și el pe care îl adori.
el care e mai mult decât ți-ai dorit vreodată.
de ce tace. de ce nu urlă.
de ce nu îl sfâșie întâmplarea asta.
de ce iți surâde liniștit, de ce te strânge în brațe ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
de ce
când tu simți că începi să te schimbi și nu vrei și nu poți să faci nimic.