poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-11-15 | |
în mințile mele curge apa din dușul sub care te masturbezi și trupul mi se inundă
cu toate mîngîierile și-n capul meu se amestecă gemete de plăcere ale tale cu ale mele prin venele mele curge părul tău plin de sarcini electrice și mintea mea e o numărătoare inversă afară plouă e destul de frig cerul aproape atinge blocurile și n-am nici o explicație pentru asta m-aș plimba cu sexul rigid prin ploaie ca acum 15 ani cînd am dat peste o hipioată în parcul din fața facultății de chimie i-am cules flori și i le-am prins în păr ea a venit după o săptămînă cu ele încă în plete mi-a spus că nu s-a spălat pe cap de teamă să nu se strice florile erau încă vii de parcă se hrăniseră din sentimentul acela al ei cum uneori și eu mă satur cu iluzii prelungi și nebunia mea se hrănește din crizele tot mai dureroase de luciditate ochii mei umblă ca un labirint te caută ca un labirint ca doi șoareci albi eu umblu hipnotizat pe o funie împletită din cearșafurile așternute sub alte și alte femei cîndva va fi cald și voi sta pe un pod scund cu picioarele-n apă așteptînd creatorul acestui tablou să înfăptuiască minunile lui eu le-am săvîrșit pe-ale mele odată eram într-a doua am prins o pisică într-un gard i-am vîndut-o unuia care ne oferea 5 lei pentru zicea el că îi distruge roșiile și l-am văzut cum a ucis-o cu sapa 5 lei mi-ajungeau de-o savarină și-un cico însă n-am putut cheltui banii ăia am luat lumînări și le-am aprins lîngă spărtura din gard iar seara am adunat băieții am dat atacul în grădina criminalului în juma de oră i-am scos din pămînt toată varza în vara următoare cred că am văzut în realitate prima femeie goală într-un cămin de nefamiliști pîndeam cînd intrau la duș corpul femeii e atît de frumos sub jetul de apă fierbinte atît de frumos încît te face să te simți la fel de frumos dacă te atinge în capul meu fac duș la grămadă toate iubitele mele cele pe care nu le-am avut și doar le-am dorit mult pentru ele voi ansambla o mașină de făcut ploaie lîngă care s-aștept acele zile în care nu simt cum se estompează durerile și-n locul lor mă pătrunde o emoție necunoscută un fel de frică și-un tremur inexplicabil în timp ce mă ating timid cu mîna și creierii explodează ca gloanțele pe care le cumpăram cu gumă turbo și colecții espana 82 mă uit în oglindă la barba care albește pe alocuri la părul care se rărește respir tot mai greu de la pachetul zilnic de țigări am două pisici care dorm mai toată ziua una din ele nu se va mai trezi în curînd doar femeile din dușurile fierbinți doar femeile din capul meu rămîn tinere și neschimbate la capătul labirintului meu o femeie îmi va lua viața și-o va zvîrli înapoi în labirint
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate