poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 194 .



espana 82
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2023-11-15  |     | 



în mințile mele curge apa din dușul sub care te masturbezi și trupul mi se inundă
cu toate mîngîierile și-n capul meu se amestecă gemete de plăcere
ale tale cu ale mele
prin venele mele curge părul tău plin de sarcini electrice și mintea mea
e o numărătoare inversă

afară plouă e destul de frig cerul aproape atinge blocurile și n-am nici o explicație
pentru asta m-aș plimba cu sexul rigid prin ploaie ca acum 15 ani
cînd am dat peste o hipioată în parcul din fața facultății de chimie
i-am cules flori și i le-am prins în păr ea a venit după o săptămînă
cu ele încă în plete mi-a spus că nu s-a spălat pe cap de teamă să nu se strice florile

erau încă vii de parcă se hrăniseră din sentimentul acela al ei
cum uneori și eu mă satur cu iluzii prelungi și nebunia mea
se hrănește din crizele tot mai dureroase de luciditate

ochii mei umblă ca un labirint te caută ca un labirint ca doi șoareci albi
eu umblu hipnotizat pe o funie împletită din cearșafurile așternute sub alte și alte
femei cîndva va fi cald și voi sta pe un pod scund cu picioarele-n apă
așteptînd creatorul acestui tablou să înfăptuiască minunile lui

eu le-am săvîrșit pe-ale mele odată eram într-a doua
am prins o pisică într-un gard i-am vîndut-o unuia care ne oferea 5 lei pentru
zicea el că îi distruge roșiile și l-am văzut cum a ucis-o cu sapa
5 lei mi-ajungeau de-o savarină și-un cico însă n-am putut cheltui banii ăia
am luat lumînări și le-am aprins lîngă spărtura din gard iar seara am adunat băieții
am dat atacul în grădina criminalului în juma de oră i-am scos din pămînt toată varza

în vara următoare cred că am văzut în realitate prima femeie goală
într-un cămin de nefamiliști pîndeam cînd intrau la duș
corpul femeii e atît de frumos sub jetul de apă fierbinte
atît de frumos încît te face să te simți la fel de frumos dacă te atinge

în capul meu fac duș la grămadă toate iubitele mele cele pe care nu le-am avut
și doar le-am dorit mult
pentru ele voi ansambla o mașină de făcut ploaie

lîngă care s-aștept acele zile în care nu simt
cum se estompează durerile și-n locul lor mă pătrunde o emoție necunoscută
un fel de frică și-un tremur inexplicabil în timp ce mă ating timid cu mîna și
creierii explodează ca gloanțele pe care le cumpăram cu gumă turbo și colecții
espana 82

mă uit în oglindă la barba care albește pe alocuri la părul care se rărește
respir tot mai greu de la pachetul zilnic de țigări
am două pisici care dorm mai toată ziua una din ele nu se va mai trezi în curînd
doar femeile din dușurile fierbinți doar femeile din capul meu
rămîn tinere și neschimbate

la capătul labirintului meu o femeie îmi va lua viața
și-o va zvîrli înapoi în labirint

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!