Ţi-aud în văz cum lacrima îţi creşte
Nu isc de-mpărăţii de întrebare
Necercetând ci doar a da crezare
De plânset ploii ce te prinde-n cleşte.

În pieptul nopţii miezul taine are
Pe cât nu-ţi e-a grăi de omeneşte
Din ou strigoiul beznei se iveşte,
Icoana-ndestulezi în rugi ce-s rare.

Din gândul care naşte-se-n lumină
Eu în tăcere zarva mi-o îngrop
Spre-a împlini cunoaşterea divină.

Suind din umbre cu al lor potop
O crizantemă toamnei e-n grădină
Recad în ochiul minţii, nictalop.