CÂND PATRIOȚII MOR
Când patrioții mor, se sting lumini în cer,
Foșnet ușor și lin scoboară pe pământ
Și-o geană dintre stele, un tremur stins, stingher,
Aprinde lumânarea pe-ntinsul lor mormânt.

Când patrioții mor, se-ngroapă vechi speranțe,
Se-nfașă-n tricolor, îmbălsămați în vise,
Iar arme ruginesc, rămase fără gloanțe,
Și glorioase zări sunt iarăși interzise.

Când patrioții mor, moare ceva în mine,
Mă plec cu toți ai mei în cruntă umilință,
Sunt iarăși copleșit de visele străine,
De farisei și hoți lipsiți de vreo credință.

Când patrioții mor, trăiesc fără de rost,
Rămân fără de vlagă în luptă inegală,
Ca trădător să fii, ajunge să fii prost,
Și sunt mulțimi tâmpite care tot dau năvală.