genunchii au a rugăciunii formă
ivesc divinul sărutând podele
se clatină din vinul vieţii mele
şi de-a peţi duc taina cea enormă.

mai sus e braţul şoaptelor pe piele
şi ce-n tăceri pe foi amor transformă
din zbaterea de patimi, cruciformă
speranţa de păcate să o spele.

deasupra gâtul Măru-şi însetează
la omul ce în sacru s-a-nvelit
şi din tenebra traiului bea rază.

urcând găseşti al zării monolit
în ochii idealuri ce păstrează
la masa căror gândul e poftit.